REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOȚIONALE „Voucher cadou de Morph Crăciun“
Art. 1. Organizatorul. Regulamentul oficial al Campaniei
Organizatorul campaniei „Voucher cadou de Morph Crăciun“ (denumită în cele ce urmează „Campania”) este LUXURY EXPERT PARFUM S.R.L, persoană juridică română, cu sediul în Balotești, Comuna Balotești, Șoseaua Unirii, Nr. 29, Parter, Camera 1, Biroul 1, Bl. P10, Sc.3, Ap. 21, Cod Unic de Înregistrare 47578079, număr de ordine în Registrul Comerţului J23/752/2023, reprezentată prin doamna Lorena-Alexandra Păduraru, în calitate de Administrator, denumită în cele ce urmează „Organizator”.
Campania se va derula în conformitate cu prezentul Regulament. „Regulament” înseamnă toate și oricare dintre regulile Campaniei, obligatorii pentru toți Participanții, în vigoare în orice moment pe parcursul desfășurării Campaniei. Regulamentul va fi adus la cunoștința publicului conform legislației aplicabile din România, fiind disponibil gratuit, începând cu data de 06.12.2024, după cum se detaliază la art. 8 de mai jos, care reglementează „Publicarea Regulamentului Campaniei”.
Organizatorul își rezervă dreptul să modifice, fără să solicite acordul Participanților și fără drept de compensare pentru aceștia, oricare dintre prevederile prezentului Regulament, cum ar fi, dar fără a se limita la: prevederile care reglementează modul de derulare a Campaniei, teritoriul de desfășurare a Campaniei, condițiile de participare la Campanie, data de început și data de sfârșit a Campaniei (putând inclusiv să suspende sau să înceteze Campania). Modificările de orice fel aduse prezentului Regulament urmează să intre în vigoare începând cu data afișării lor pe pagina de internet a Organizatorului, respectiv pe „www.morphparfum.ro”.
Art. 2. Temeiul legal
Regulamentul Campaniei este redactat în temeiul Ordonanței Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor și a serviciilor de piață, republicată.
Art. 3. Durata Campaniei. Teritoriul Campaniei
3.1 Campania „Voucher cadou de Morph Crăciun“ se desfășoară pe teritoriul României, în București, exclusiv în locația Morph Parfum România situată în Piața Alexandru Lahovari, Nr. 5, în cadrul perioadei 6-20 decembrie 2024.
Campania „Voucher cadou de Morph Crăciun“ începe la data de 6 decembrie 2024, odată cu publicarea postării campaniei pe profilul @morphparfumromania și se încheie la data de 20 decembrie 2024, atunci când se anunță câștigătorul voucher-ului cadou de Morph Crăciun pe stories, pe contul de Instagram @morphparfumromania.
Voucher-ul cadou în valoare de 1000 lei + TVA este valabil începând cu data de 20 decembrie 2024, din momentul în care este extras și informat câștigătorul (extragerea are loc public, online, pe stories, pe contul de Instagram @morhparfumromania) și până la data de 31 decembrie 2024. Poate fi utilizat în această perioadă exclusiv în locația Morph Parfum România, situată în București, Piața Alexandru Lahovari, Nr. 5 pentru achitarea valorii produselor achiziționate. Valoarea voucherului cadou nu poate fi preschimbată în bani. Dupa expirarea perioadei de valabilitate, voucherul Cadou nu mai poate fi utilizat pentru achitarea contravalorii produselor achizitionate. Posesorul Voucherului Cadou are intreaga responsabilitate in legatura cu expirarea perioadei de valabilitate, nefiind indreptatit la niciun fel de despagubire din partea Organizatorului.
3.2. Campania poate înceta înainte de termen in următoarele situaţii:
(a) in caz de forta majora, conform dispozitiilor de mai jos;
(b) prin decizia Organizatorului, facuta publica prin afisare pe site-ul http://www.morphparfum.ro/.
3.3 Conform prezentului regulament participantii in cadrul campaniei vor fi numiti clienți (ai magazinului Morph Parfum România)
Art. 4. Condițiile de participare la Campania „Voucher cadou de Morph Crăciun“
La Concurs pot să participe persoane care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- au împlinit vârsta de 18 ani la data înscrierii în Campanie;
- au domiciliul pe teritoriul României sau sunt rezidenți pe teritoriul României
- Participarea la Concurs implică prelucrarea de Organizator a datelor cu caracter personal, în condițiile prevăzute în Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, care face parte integrantă din prezentul Regulament;
- Nu sunt salariați și/sau colaboratori persoane fizice ai S.C. LUXURY EXPERT PARFUM S.R.L. și nu sunt rude sau afini ale/ai persoanelor menționate anterior la prezenta lit.d), până la gradul IV inclusiv, în linie directă sau colaterală.
- dețin un document de identitate valabil, respectiv buletin de identitate sau carte de identitate, care va trebui prezentat în scopul identificării, validării și al ridicării premiului dacă Participantul este declarat câștigător al voucherului cadou de Morph Crăciun.
- Nu a mai câștigat în cele 6 luni anterioare începerii Campaniei vreun voucher cadou la o campanie organizat(ă) în legatură cu Morph Parfum România.
- Sunt clienți ai magazinului Morph Parfum România prin achiziționarea oricărui produs din cadrul magazinului Morph Parfum România (situat în București, Piața Alexandru Lahovari, Nr. 5) în perioada 6-20 decembrie 2024, iar mai apoi completează fizic ticketul de extragere cu nume, prenume și număr de telefon și îl introduc în urna de extragere prezentă în magazin.
Prin participarea la campania „Voucher cadou de Morph Crăciun“, participanţilor nu le vor fi impuse niciun fel de cheltuieli suplimentare.
Prin înscrierea la la campania „Voucher cadou de Morph Crăciun“ Participanții/Clienții confirmă în mod expres (că): (i) au citit, au ințeles Regulamentul și acceptă termenii și condițiile acestuia; (ii) se obligă să respecte în integralitate prevederile prezentului Regulament și (iii) au înțeles și sunt de acord ca, în cazul nerespectării prevederilor prezentului Regulament, participarea lor la Concurs să fie exclusă și orice premii acordate să fie anulate.
Participanții au luat cunoștință și sunt de acord că Organizatorul este îndreptățit să nu acorde premiul unui participant care nu îndeplinește condițiile de participare la Campanie, chiar dacă participantul a fost declarat câștigător de către Morph Parfum România.
Art. 5. Modul de desfasurare a Campaniei. Utilizarea VOUCHERULUI CADOU
5.1. În perioada 6-20 decembrie, orice client al magazinului fizic Morph Parfum Romania (situat în București, Piața Alexandru Lahovari, Nr. 5) are oportunitatea de se înscrie în campania „Voucher cadou de Morph Crăciun“ doar dacă efectuează o achiziție din magazin și se înscrie la extragere prin completarea ticket-ului de extragere cu nume, prenume, telefon, apoi îl adaugă în urna prezenta în locație.
5.2. Valoarea Voucherului Cadou este de 1000 LEI + TVA.
5.3. Nu se acorda contravaloarea in bani a Voucherului Cadou. 4.5.
5.6. Voucherul Cadou poate fi utilizat o singură dată exclusiv în locația Morph Parfum România (București, Piața Alexandru Lahovari, Nr. 5).
5.7. Voucherul Cadou trebuie utilizat integral, valoarea produselor achiziționate prin voucherul Cadou trebuie să fie egală sau mai mare, diferența putând fi achitată de deținătorul voucherului cadou.
Art. 6. Conditii de retur
Returnarea produselor achizitionate cu Voucherul Cadou nu este posibilă.
Art. 7. Limitarea raspunderii
7.1. Voucherului Cadou este un produs la purtator, nenominal, fiind transmisibil prin simpla remitere de la o persoana la alta, responsabilitatea utilizarii acestuia revenindu-i exclusiv posesorului.
7.2. Organizatorul nu isi asuma raspunderea si nu va inlocui Cardul Cadou in caz de furt, pierdere, ratacire sau deteriorare. In aceste situatii, soldul Cardului Cadou se considera pierdut, nefiind posibila niciun fel de despagubire in legatura cu evenimentul care a condus la imposibilitatea de utilizare a Cardului Cadou de catre detinatorul acestuia.
Art. 7. Magazinele participante la Campanie
La prezenta Campanie participă doar magazinul Morph Parfum România, (situat în București, Piața Alexandru Lahovari, Nr. 5)
Art 8. Mecanismul Campaniei „Voucher cadou de Morph Crăciun“
1. Campania „Voucher cadou de Morph Crăciun“ se desfășoară în perioada 6 decembrie – 20 decembrie 2024, iar postarea de tip “Anunț” va fi publicata pe contul de Instagram “morphparfumromania” în cursul zilei de 6 decembrie 2024.
2. Campania publicată pe pagina de Instagram „morphparfumromania” va permite participanților înscrierea conform mecanismului de participare ce va fi detaliat în cele ce urmează.
Pentru a putea participa la Campania „Voucher cadou de Morph Crăciun“, participanții trebuie să:
– Efectueze o achiziție din magazinul Morph Parfum România (situat în București, Piața Alexandru Lahovari, Nr. 5)
– Să se înscrie la extragere prin completarea numelui, prenumelui si numărului de telefon pe ticket-ul de extragere apoi să îl introducă în urna de extragere.
8.2.1. Desemnarea câștigătorului campaniei se va realiza astfel:
În data de 20 decembrie 2024 se va extrage un câștigător. Numele participanților/clienților selectați și validați în perioada 6 decembrie – 20 decembrie 2024, se vor menționa pe bilete și se vor introduce în urna de extragere (sticla Morph Crăciun), premiul constând într-un voucher în valoare de 1.000 de lei, ce poate fi valorificat prin achiziționarea produselor din magazinul Morph Parfum România.
Art. 9. Acordarea Premiilor
Premiul campaniei „Voucher cadou de Morph Crăciun“ este acordat de Organizatorul Concursului,
LUXURY EXPERT PARFUM SRL. Organizatorul este responsabil ca premiul sa ajungă în posesia câștigătorului. Validarea și obținerea oricărui premiu pus la dispoziție de către LUXURY EXPERT PARFUM SRL se poate face numai în baza datelor personale comunicate de câștigător pe ticketul de extragere sau pe info@morhparfum.ro sau telefonic la +40 733 400 949.
Datele personale prelucrate în cadrul campaniei sunt:
– Nume
– Prenume
– Număr de telefon
Orice eroare în declararea datelor personale nu atrage răspunderea Organizatorului. Ca atare, acesta nu are niciun fel de obligație în cazul furnizării de către Participant a unor date eronate care duc la imposibilitatea transferului în condiții normale a premiului către acesta.
Organizatorul campaniei, se obligă să informeze câștigătorul voucherului cadou menționat imediat extragerii.
Art. 10. Protecția datelor personale
Informații detaliate privind prelucrarea datelor cu caracter personal sunt prevăzute în Nota de informare și în Anexa privind prelucrarea datelor cu caracter personal, care fac parte integrantă din prezentul Regulament.
Art. 11. Publicarea Regulamentului Campaniei
Regulamentul Campaniei este disponibil spre consultare în mod gratuit, la secțiunea dedicată Campaniei din cadrul paginii de internet www.morphparfum.ro.
Orice modificare a prezentului Regulament va fi făcută publică pe pagina de internet a Organizatorului, respectiv „www.morphparfum.ro”
Art. 12. Taxe și impozite
Dacă va fi cazul conform legislației fiscale aplicabile, LUXURY EXPERT PARFUM SRL are obligația de a calcula și vira la bugetul de stat impozitul aferent veniturilor din premii, conform reglementărilor fiscale în vigoare aplicabile în România. La data redactării Regulamentului, valoarea impozitului reprezintă 10% din valoarea netă a premiului, ce se calculează ca diferență dintre valoarea brută a premiului și suma reprezentând venitul neimpozabil.
Art. 13. Litigii
În cazul unor potenţiale litigii apărute între Organizator şi Participanţi, acestea vor fi soluţionate pe cale amiabilă. Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă părţile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente române de la sediul Organizatorului.
Art. 14. Încetarea Concursului
Concursul poate înceta în următoarele situații:
– împlinirea termenului pentru care a fost anunțată Campania
– apariția unui eveniment ce constituie forța majoră sau în cazul imposibilității Organizatorului, din motive independente de voința sa, de a continua Concursul;
– decizia unilaterală a Organizatorului de a înceta Concursul.